Vegetarienii au numai de castigat !

 "De foarte multe ori asistăm sau suntem implicaţi în discuţii, auzim argumente pro sau conţra alimentaţiei vegetariene. Necunoscând în amănunt acest tip de alimentaţie unii o neagă fără drept de apel, alţii zâmbesc compătimitor, în timp ce contestatarii radicali sunt mai puţin indulgenţi şi o consideră un adevărat pericol.

Pentru a cunoaşte avantajele regimului vegetarian şi cum poate fi acesta îmbunătăţit cu produse nutriţionale - în speţă produsele FLP, vă voi împărtăşi cele de mai jos.

Sunt lacto-vegetăriană de patru ani. Nu consum carne, dar nici nu merg în extremă mâncând numai alimente netratate termic, încerc să mă hrănesc cât se poate de normal exceptând din alimentaţie... carnea. Am facut specificaţia de mai sus pentru că tot ceea ce voi scrie în continuare este în cunoştinţă de cauză, chiar dacă unii din jurul meu consideră că mă "autocondamn" la inaniţie ori îmi comentează maliţios opţiunea. Cred că ar fi utilă o modestă statistică care determină anumite persoane să devină vegetariene. 40% sunt adepţi ai protecţiei animalelor; 22% sunt preocupaţi de propria sănătate; 9% sunt vegetarieni de teama bolilor transmisibile prin came. Uneori opţiunile se întrepătrund şi putem adăuga că printre vegetarieni sunt şi persoane bolnave, a căror afecţiune se poate temporiza prin eliminarea toxinelor din came.


De ce NU carne ?
Să ne- amintim că animalele sunt îngrăşate cu concentrate, li se administrează antibiotice pentru a preveni epidemiile (o statistică din SUA indică faptul că 55% din producţia de antibiotice este folosită în tratarea animalelor). Aceste acţiuni pot avea repercursiuni asupra organismului uman, în timp, prin consum sistematic. Boli care au ca agent patogen Salmonella, Esherichia coli, antraxul, sunt legate de consumul de carne şi pentru a le vindeca se impun tratamente îndelungate şi costisitoare, nu întotdeauna cu rezultate bune. In cazul îmbolnăvirii cu trichineloză lucrurile sunt şi mai grave, ca să nu vorbim de boala "Vacii nebune". Putem pomeni guta, cu durerile ei teribile, care este urmarea depunerilor de acid uric, tot în urma consumului de came. Dacă adăugăm emulgatorii conţinuţi de diferitele produse de carmangerie, pudre care păstrează culoarea roşie, apetisantă a cărnii macre sau conservele de carne, avem un tablou cât de cât convingător de ce este bine să renunţăm la acest aliment.

Pe de altă parte, amatorii de carne şi duşmanii alimentaţiei vegetariene ne pot contrazice afirmând că neconsumând carne se creează o carenţă de vitamina B 12, care, ca rezervă în organism, necontrolată, se consumă în maxim 5 ani, ducând la furnicături ale extremităţilor cu "pierderea senzaţiei de pipăit", carenţe de fier care duc la oboseală, depresii nervoase şi absenţa capacităţii de concentrare, sau lipsa de calciu care duce la grave probleme ale sistemului osos. Să nu mai vorbim de punctul forte al consumatorilor de carne care afirmă răspicat că cei ce nu mănâncă carne nu oferă organismului proteine, având ca rezultat lipsa de energie şi forţă în activităţile cotidiene. Vegetarienii, zic ei, se anemiază, n-au forţă şi nu dau randament. Ei consideră că numai carnea le poate oferi energia de care au nevoie. Adevărul este undeva la mijoc şi fiecare persoană este stăpână pe propriul organism, pe propria sănătate şi poate decide ce cale să aleagă pentru sine.

Cu ani în urmă am fost diagnosticată cu neoplasm mamar bilateral, operat, iradiat. Trecând peste toată gama de tratamente mi s-a recomandat la un moment dat regimul lacto-vegetarian cu eliminarea completă a cărnii. M-am declarat deschisă la această propunere, iar mai târziu, cunoscând produsele FLP, am putut realiza o combinaţie între cele două, rezultatul evidenţiindu-se prin analizele periodice. Voi concretiza afirmaţiile mele cu argumente care sper să convingă şi mai ales să demonteze teama că regimul vegetarian ar ruina organismul.

Ştim că alimentaţia complementară (din care fac parte şi produsele nutriţionale FLP) are ca rol şi echilibrarea balanţei de minerale, vitamine, enzime şi alte principii, care ori nu sunt asimilate de organism, ori pentru a fi obţinute în organism ar fi necesare cantităţi mari de alimente. La produsele pe care eu le consum şi care ajută vegetarianul să-şi păstreze sănătatea, voi aminti numai ingredientii care ne interesează din acest punct de vedere.

* Aloe Vera Gel ne aduce prin compoziţia sa şi vitamina B 12 ( în stare naturală, vegetală, care nu este contraindicată bolnavilor de cancer aşa cum este cazul celei de origine animală);
* Forever Lite, sub cele trei aspecte, este deosebit prin conţinutul de ulei de soia - bogat în acizi polinesaturaţi - acidul linoleic şi acidul linolenic - cu efecte hipocolesterolemiante şi acidul arahidonic. De fapt soia este o plantă prin excelenţă proteică: 44% faţă de 15-20% cât există în came, săruri minerale (calciul conţinut de soia fiind de 2 ori mai mare decât cel conţinut de lapte, fierul de 2 ori mai mult decât cel din ficatul de vită)
* A-Beta-CarE, prin conţinutul de lecitină din soia, este energizant, remineralizant şi echilibrant celular
* Forever Bee Honey, un produs care este chintesenţa regnului vegetal. Aristoxenex spunea: "De cei ce mănâncă miere dimineaţa nu se mai atinge nici o boală toată viaţa...". Prin conţinutul de fermenţi, enzime, substanţe bacteriostatice, hidrati de carbon, proteine, oligoelemente, vitamine, acest produs are o valoare energetică de 335 calorii/100 gr, ceea ce în final duce la concluzia că 1 kg de miere este egal cu 1,680 kg carne de vacă. Pe lângă calităţile nutritive, constituenţii au şi efecte terapeutice incontestabile (creşterea rezistenţei fizice, în anorexie, în tratarea stafilocociilor).
* Forever Garcinia Plus, prin conţinutul de ulei de şofrănel, este bogat în acid oleic si linoleic, substanţe proteice şi lecitină. Fructul de Garcinia, printre numeroasele efecte benefice în organism, are şi rolul de a genera energie necesară pentru o activitate normală
* Forever Ginkgo Plus, prin componenţii Schisandra, Fo-ti şi ciuperca Reishi produce în organism reglarea metabolică şi remediul tonic.
* Forever Kids; conţine "acerola", sursa cea maa bogată în vitamina C naturală (care fixează fierul), merişor de munte, extract de morcov (remineralizant), spanac.
* Nature-Min, are un aport de minerale în absenţa cărora vitaminele din organism nu pot fi asimilate, ducând la dereglări metabolice.
* Gin-Chia, cu conţinut de proteine din soia, miere, ardei, vitamina C, enzime, aduce un aport energetic comparativ cu cel al cărnii, dar fără efectele sale toxice.
* Forever Fields of Greens conţine germeni de pir (cu efect remineralizant al sistemului osos), germeni de lucerna cu conţinut de betacaroten, fier, calciu, clorofilă, piper de cayenne cu proprietăţi în stări carenţiale.
* Garlic-Thyme conţine lecitină, colină.

Se poate deci constata foarte uşor că şi noi vegetarienii, consumând numai produse vegetale şi produse complementare ale firmei Forever Living Products, putem trăi sănătos, fără teama de a ne îmbolnăvi."


Mariana Şuteu

Cele mai populare Produse Forever Living Products

Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel! Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel!   Aloe Vera Gel!  
 
Copyright © 2009 AloePlus Designed byGabi